Acasa Programe Apartenența – fundamentul stării de bine

Apartenența – fundamentul stării de bine

by transylvania college

În urmă cu mai mulți ani, împreună cu prietena mea Susan Shapiro, am început să căutăm răspunsuri la întrebările: ce ne face pe noi să fim motivați?; cum ne găsim resursele ca să ne continuăm călătoriile spirituale?. Într-o societate fluidă, în care totul se mișca foarte repede, de parcă timpul s-a comprimat, este important să ne întoarcem atenția către noi și cei din jurul nostru. Toate aceste răspunsuri și concepte stau la baza proiectului The Teacher Within, astăzi fundația unui program național de training pentru profesori.

Se spune că noi, prin firea noastră socială, ne dezvoltăm și evoluăm în grupuri și comunități: de la familie și grupurile de prieteni, pe plan personal, până la instituții de învățământ și locuri de muncă, pe plan profesional. Sentimentul de apartenență ne ghidează în dezvoltarea relațiilor sănătoase și armonioase în mod direct, cu cei din jurul nostru, și în mod direct, cu noi înșine.

Având acest context, Fundația Transylvania College, în parteneriat cu Tapestry Intergenerational Education Foundation și Universitatea Stanford, a dezvoltat cei 8 piloni ai apartenenței ce pot fi implementați în școli și în mediile profesionale, cu scopul de a crea o cultură a apartenenței.

Ce este apartenența?

Sentimentul de apartenență se formează odată cu obținerea atenției, înțelegerii, acceptării, respectului și sprijinului din partea membrilor grupului, precum și prin acordarea aceleiași nivel de implicare ca cel primit. Nevoia de a aparține unui grup poate duce, de asemenea, la schimbări în comportamente, convingeri și atitudini, pe măsură ce oamenii se conformează normelor și așteptărilor grupului.

Efectele pozitive ale apartenenței justifică nevoia oamenilor de a adera la diferite grupuri și comunități. Câteva dintre ele sunt: stimularea motivației proprii, apariția entuziasmului și a bucuriei, creșterea încrederii și stimei de sine, ș.a. Toate acestea, la un loc, asigură starea de bine socio-emoțională și mintală pe termen lung, a fiecărui individ din grup.

Cei 8 piloni ai apartenenței

Sentimentul de apartenență la un grup sau o comunitate apare în timp, gradual, pe baza a 8 piloni: siguranță, empatie, compasiune, solidaritate, reciprocitate, respect, valori comune și validare. Cu siguranță toți acești termeni sunt bine cunoscuți, dar de această dată, puși într-un context, la un loc, ajung să formeze un întreg: apartenența. 

Chiar dacă ni se pare neimportant, un zâmbet contează enorm. Încearcă să practici următorul exercițiu și să analizezi rezultatul: întoarce-te la dreapta, apoi la stânga, și dăruiește un zâmbet din suflet. Care sunt reacțiile celor din jur? Dar tu, ce ai simțit?

Siguranța

Sentimentul de apartenență ia naștere în mediile care ne conferă siguranță, în care ne dezvoltăm încredere și simțim bucurie. Când trăim în siguranță, simțim pacea minții și a sufletului și ne ancorăm în momentul prezent.  

Dar cum putem să creăm un loc în care să ne simțim în siguranță? În primul rând, înconjurându-ne de oameni care ne oferă empatie, compasiune, solidaritate. Noi, la rândul nostru, pentru a consolida acest mediu, oferim reciprocitate. Concluzia la care ajungem prin aceste acțiuni, pe care le întreprindem în mod voluntar, este că relațiile sănătoase contează. 

Solidaritatea, empatia, compasiunea

Atunci când înțelegem că percepția noastră nu este singura, reușim să vedem și situația celuilalt, din perspectiva pe care interlocutorul o expune. Prin empatie înțelegem că percepția noastră nu este singură. Când suntem solidari, recunoaștem situația dificilă prin care o altă persoană trece, moment în care transpunem în povestea transmisă. După ce înțelegem prin ce trece cealaltă persoană, mental, emoțional sau fizic, prin compasiune, oferim ajutor și sprijin. 

Primii 4 piloni întăresc relațiile bune în familii, căsnicii, grupuri de prieteni, colegi. Iubirea, de asemenea. Cei 4 piloni ne învață să fim flexibili, să acceptăm că suntem diferiți și să facem pentru alții lucruri care aduc bucurie și apreciere.

Reciprocitatea

Reciprocitatea este, de fapt, cuvântul care stă la baza regulii de aur a creștinătății, filosofiei și eticii – comportă-te cu cei din jur, așa cum ai vrea ca ei să te trateze pe tine. Reciprocitatea, această convenție socială și parte indispensabilă inclusiv în primele modele ale comunicării, regăsită sub forma „feedback-ului”, indică permanent gradul de implicare a fiecărui individ care formează grupul sau comunitatea din care facem parte. 

Respectul

Cel de-al șaselea pilon, respectul, este, de asemenea, foarte important. Când suntem în siguranță, ne respectăm pe noi și pe cei din jurul nostru, făcând acte de bunătate și iubire. 

Respectul este una dintre cele mai importante valori morale ale fiinţei umane și fundamentează interacţiunile sociale armonioasă. Una dintre cele mai importante premise cu privire la respect pornește de la faptul că, pentru a fi respectat, este necesar să ştim sau să învăţăm să respectăm, să-l înţelegem pe celălalt, să îi preţuim nevoile, interesele și valorile.

Valorile comune

Care este, pentru noi, cea mai importantă valoare? Când ne găsim scopul sau drumul în viață, suntem, de fapt, susținuți, în orice moment, de valorile noastre. În acest context, sentimentul de apartenență apare odată ce împărtășim valori comune. Simțim că rezonăm cu cei din jurul nostru și ne identificăm propria persoană în caracteristicile, planurile, gândurile celor care formează grupul.

Validarea

Ultima, dar nu cea din urmă, validarea, este cea care le leagă pe toate: de la a avea un mediu sigur, la a ne manifesta empatia, compasiunea, solidaritatea, etc. Când ești validat, primești un semn de recunoaștere și acceptare din partea celeilalte persoane, care-ți înțelege gândurile, sentimentele, comportamentele. De fapt, îți arată empatie, compasiune, solidaritate, reciprocitate și respect. 

Invitație la reflecție

  1. Vă invităm să reflectați și să identificați pe care dintre cei 8 piloni ai apartenenței i-ați identificat într-o situație dificilă pentru voi.
  2. Ce valori aveți în comun cu membrii celui mai important grup din care faceți parte? Ce diferă?
  3. Ce ați dori să se întărească sau să se schimbe în grupurile/comunitățile din care faceți parte (familie, școală, biserică), astfel încât să simțiți cât mai puternic sentimentul de apartenență? De ce?

You may also like

Lasa un mesaj