Acasa Povestea Noastră

Povestea Noastră

by transylvania college

povestea noastra Fundatia Transylvania College main

Fundația „Copii Fericiți”, fondată de Simona și Dan Baciu este o organizație non-profit din România.

În anul 1993 fundația a înființat „Grădinița Copii Fericiți”, într-una din cele două camere din apartamentul fondatorilor, cu primii 12 copii înscriși. A fost un act de curaj și pasiune pentru educarea elevilor într-un mediu favorabil, prietenos și centrat pe copil.

Fundația „Copii Fericiți” a înființat „Transylvania College”, azi o școală renumită în România, care oferă un traseu educațional complet, de la grădiniță la liceu.

1993 – „Grădinița Copii Fericiți” a adus o abordare modernă în sistemul educațional românesc, promovând educația centrată pe copil, pe baza celor mai recente concepte ale educației pentru sănătate.

1998 – 1999 – Prima clădire educațională modernă a fost construită pentru „Grădinița Copii Fericiți

2000 – „Școala Primară Internațională Happy Kids” a fost deschisă, urmând aceeași filozofie: educația pentru întregul copil. Pentru prima dată în România, programele de educație de caracter au fost incluse în curriculum.

2000 – A fost deschis programul gimnazial

2004 – „Școala Internațională Cluj” devine membru al Global Connections, o fundație internațională de elită care promovează dezvoltarea conștiinței globale a elevilor și cooperarea dintre școlile internaționale din întreaga lume.

2006 – „Școala Internațională Cluj” primește acreditarea de la Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar – ARACIP.

2009 – Pe baza acreditărilor naționale obținute, „Școala Internațională Cluj” și „Grădinița Copii Fericiți” sunt recunoscute ca fiind instituții educaționale de sine stătătoare, care fac parte din Sistemul Național de Învățământ din România

2010 – Se deschide „Liceul Internațional” și devine primul liceu internațional din afara capitalei care oferă curiculum internațional Cambridge în România.

2012 – „Școala Internațională Cluj” și „Grădinița Copii Fericiți” se unesc și încep noul an școlar sub denumirea: „Transylvania College, The Cambridge International School in Cluj-Napoca”.

2013 – Școala primește statutul de: Școală Britanică InternaționalăBritish School Overseas – după o inspecție de succes efectuată de către Departamentului pentru Educație din Regatul Unit.

2013„Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj-Napoca” devine Membru Global al asociației Round Square.

2014 – „Transylvania College” devine membru acreditat al COBIS (Council of British International Schools) și Membru Global al asociației Round Square.

2015 – „Transylvania College” este prima și unica școală din Europe propusă pentru distincția „Școală Britanică Internațională a Anului” – “British International School of the Year” – în cadrul evenimentului TES Independent School Awards 2015.

2017 – Ceea ce a început ca o grădiniță mică cu 12 copii înscriși în anul 1993, a devenit un campus ultramodern, „Transylvania College”, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Pricipesa Margareta a României. Comunitatea școlii este reprezentată de 27 de națiuni de pe 6 continente și oferă programe educaționale pentru 650 de elevi, cu 100 de profesori și 50 de personal auxiliar.

2017 – „Transylvania College” primește acreditarea pentru “Leader in Me”, programul internațional de educație și leadership, cu un impact modial.

2018 – „Profesorul din Tine” – ”The Teacher Within”, cartea scirsă de Simona Baciu și Susan Shapiro, este lansată în Hong Kong (luna mai), în SUA (luna iulie) și în România (luna noiembrie).

2020 – Se lansează programul de training „Profesori Fericiți pentru România”.

 

0731.839.485

office.fundatiatc@gmail.com

Aleea Băișoara Nr. 2A, Cluj-Napoca